Există învățare și în afara sălii de clasă

Există învățare și în afara sălii de clasă

Albert Einstein avea patru ani când tatăl său i-a arătat o busolă magnetică. Adultul Einstein a spus mai târziu că această busolă l-a umplut cu o dorință imensă de a deascoperi misterele universului. Practic, această experiență i-a deșteptat geniul și l-a pornit pe fascinantul drum către descoperirile care l-au transformat apoi într-una dintre figurile majore ale gândirii secolului XX.

O experință similară a avut-o și Yehudi Menuhin când, la la vârsta de aproape patru ani, părinții lui l-au dus la un concert al Orchestrei Simfonice din San Francisco. Experiența l-a încântat atât de mult încât, ulterior, le-a cerut părinților săi o vioară drept cadou pentru ziua de naștere și le-a spus că își dorește ca solistul pe care îl auziseră cântând la vioară în acea seara îi fie profesor.

Experiențele cristalizante și experiențele paralizante sunt două procese cheie în învățare.

Experiențele cristalizante – conform lui David Feldman și Howard Gardner – reprezintă „punctele de cotitură” în dezvoltarea talentelor și abilităților unei persoane. Adesea, aceste evenimente apar în frageda copilărie, deși pot apărea oricând de-a lungul întregii vieți.

Experiențele cristalizante sunt scânteile care luminează creierul și pornesc dezvoltarea sa prin învățare.

Pe de altă parte, oamenii de știință folosesc termenul „experiențe paralizante” pentru a se referi la acele experiențe care opresc dezvoltarea creierului si a inteligenței unei persoane, spune Gardner. Poate un profesor ți-a umilit copilul în fața colegilor de clasă atunci când și-a arătat desenul în timpul orei de desen, iar acel eveniment a marcat sfârșitul unei bune părți a dezvoltării sale artistice. Posibil, tu, ca părinte, ai strigat la fiul sau fiica ta „să înceteze să faca o varza” la pian și astfel s-a mai apropiat niciodată de un instrument muzical. Sau poate că atunci când erai copil, ai fost chiar tu pedepsit(ă) pentru că ai adus în casă colecția murdară de frunze sau de insecte, fără să ți se recunoască acea scânteie a unui viitor biolog pe care o afișai.

Experiențele paralizante sunt adesea pline de rușine, vinovăție, frică, furie și alte emoții negative care împiedică creierul nostru să se dezvolte.

Ceea ce noi trăim în aceste zile ar putea fi experiențe cristalizante sau paralizante pentru copiii noștri. Menținerea televizorului deschis în permanență pentru a auzi știrile ar putea fi un lucru obișnuit pentru creierul tău, dar pentru copilul tău ar putea fi o experiență paralizantă. A fi extrem de preocupat de griji și a nu-i învăța pe copiii noștri o nouă rutină zilnică în perioadele de epidemie ar putea fi o experiență paralizantă. Să fii permanent înfricoșat, dezorientat și să nu ai conversații despre situația actuală cu copiii tăi ar putea fi o experiență paralizantă pentru ei.

Deci, cum ar fi să transformăm actuala epidemie într-o șansă de a dezvolta creierul și bunăstarea copiilor noștri? Pentru a-i ajuta să își trezească talentele și puterile speciale, am putea face urmatoarele:

Să le ușurăm accesul la resurse sau mentori online: o discuție cu un adevărat autor de carte, o conversație cu un antreprenor sau o persoană de afaceri, o conversație cu un programator; un curs online despre siguranță și securitate online, un curs online despre ceea ce sunt cu adevărat jocurile online și de ce simpla joacă online nu este suficientă pentru a deveni un creator de jocuri.

Ar putea fi momentul potrivit pentru a cumpăra acea vioară, pian sau un alt instrument, deoarece inteligența muzicală ar putea fi super-puterea lor. Invită-i să vizionați împreună filme istorice, culturale și artistice și apoi să cercetați impreună exactitatea faptelor istorice.

Dacă copilul tău a demonstrat o înclinare spre matematică, provoacă-l să dezvolte un joc de masă de tip boardgame matematic și să-l jucați împreună.

Dacă puteți rămâne într-o fermă pe perioada epidemiei, ar putea fi o oportunitate excelentă de a dezvolta anumite aspecte ale inclinației copilui spre biologie. Invită-l să exploreze ceva nou în fiecare zi. De exemplu, puteți avea o zi a insectelor, ziua cerului, ziua pământului, ziua păsărilor, etc.

Rupeți-vă timp pentru a afla cât mai multe unul despre celălalt folosind întrebări care încep conversații semnificative. Iată drept exemplu câteva cărți din jocul Cum Învață Oamenii.

Toate ilustrațiile fac parte din cartea Cum Învață Oamenii.

Casa noastră este o reprezentare a minții, corpului și spiritului nostru. În multe privințe există o conexiune între toate aceste energii. Când mediul nostru este pozitiv, ne ajută si pe noi să ne simțim bine. De asemenea, odată cu începutul primăverii în emisfera nordică și a toameni în emisfera sudică, simțim schimbarea anotimpurilor.

Folosiți echinocțiul de primăvară ca motiv pentru a discuta despre natură, dar și ca un moment excelent pentru a face un sprint de curățenie generală în casă, ca echipă.

Acesta este, de asemenea, un moment minunat pentru a rearanja spațiul de învățare și a începe un jurnal de auto-învățare. Acesta ar putea fi un jurnal simplu în care copilul își notează toate lucrurile învățate în timpul zilei sau emoțiile și descoperirile pe care le-a făcut prin observarea îndeaproape a membrilor familiei.

Transformați această perioadă într-una de experiențe cristalizante. Împărtășește-ți ideile cu noi pentru ca împreună să-i ajutăm pe copiii noștri să redescopere învățarea în afara sălii de clasă.

Do you find this article helpful?

Share and help others improve their learning:

Congratulations!
Your brain just created new synapses
through the knowledge you aquired

Continue reading to expand your brain:

Lasă un răspuns

Close Menu
×
×

Cart

Abonează-te la newsletter