Spații de învățare care inspiră copiii

Spații de învățare care inspiră copiii

Este important să ai spații de învățare care inspiră copiii. Conștient sau nu, simțim și internalizăm ceea ce un spațiu ne spune despre modul de lucru și de învățare. Dacă ești părinte, imaginează-ți timp de câteva secunde că lucrezi într-un spațiu care arată exact ca o școală. Tu și echipa ta, de aproximativ douăzeci de oameni, sunteți cu toții în aceeași cameră, stând aliniați în niște bănci sau birouri mici.

Spațiul contează. Creierul uman citește mediul înconjurător precum citește o față umană. Când copiii tăi pătrund în spațiul dedicat învățării, cum crezi că reacționează mintea lor? Se gândește la colaborare? Stimulează învățarea? Se poate vizualiza experimentând? Se gândește la brainstorming și co-proiectare? Este spațiul de învățare un loc confortabil în care să se refugieze ca să citească, să își imagineze lumi ori în care să desfășoare activități de mindfulness?

Odată cu nașterea băiatului meu, am avut oportunitatea de a fi mai radicală în privința spațiului său de învățare. Chiar de la vârsta de 1 an i-am permis fiului meu săs e joace cu majoritatea ustensilelor de bucătărie, inclusiv cu tocatoarele de bucătărie, căni de măsurat, linguri, spatule, boluri, toate oalele și tigările și toate părțile unui robot de bucătărie cu excepția lamelor. Noi o numeam “muncă” nu joacă, din moment ce amandoi făceam același lucru: găteam. Uneori când eram ocupată cu munca la calculator, el amesteca unelte de bucătărie cu lego si Play-Doh. De atunci sunt extrem de recunoscătoare că am o masină de spălat vase. Pe parcurs, am aflat că trebuie să conectăm cererile noastre cu oricare dintre pasiunile lui. Trebuie să repetăm continuu, să ne adaptăm și să dezvoltăm spațiul de învățare. Să ne gândim la acest spațiu de învățare pentru copii ca la o modalitate de a schimba comportamente, de a încuraja testarea și experimentarea, nu ca un loc unde să faci teme. Materialele de lucru, diferitele unelte și birourile de lucru sunt mult mai atrăgătoare și inspiră mult mai mult decât hârtia, caietele sau fișele de lucru.

Conform doctorului Robert Dillon și Rebecăi Louise Hare, autori ai The Space, prima întrebare ar trebui să fie: ce vrei să facă copiii tăi în acel spațiu? Ei ne sfătuiesc să începem cu ceea ce dorim să facă copiii noștri și abia apoi să ne dăm seama ce este necesar pentru a face ca acest lucru să devină relitate.

După ce te-ai gândit și formulat un răspuns la întrebarea de mai sus, poți consulta ideile de mai jos pentru inspirație.

Suprafețe pentru scris și desenat din tavan până în podea. Această disponibilitate a suprafeței provoacă copiii să fie vizuali și creativi. Limitați scaunele astfel încât toată atenția să se concentreze asupra suprafețelor de lucru. Aceste suprafețe pot fi costisitoare. Așadar, încearcă să utilizezi materiale alternative în diferite forme și configurații pentru a inspira copiii. Majoritatea materialelor netede, neporoase funcționează bine.

Alege un material care să se potrivească aspectului spațiului de învățare al copiilor tăi. Policarbonatul are formă transparentă și translucidă. De asemenea, poți folosi vopsea de tip tablă de scris, care se găsește acum într-o varietate de culori, și să vopsești un perete cu ea. De asemenea, se găsesc și stickere autocolante cu efect de tablă de scris. Încadrează spațiul atunci când sunt foarte mici pentru a-i ajuta să diferențieze spațiul de lucru de alți pereți. Nu încadra marginile când au 12 ani sau mai mult pentru a oferi un sentiment de spațiu nelimitat pentru creativitate.

O suprafață magnetică, cum ar fi o folie magnetică adezivă sau o tablă magnetică, ar putea fi o modalitate excelentă de a încuraja învățarea dinamică. Copiii ar putea prinde afișe cu un conținut important de reținut folosind magneți. Te-aș sfătui să folosești acest instrument pentru copii mai mari de 12 ani.

Căruciorul prototip sau pur și simplu folosiți o unitate de rafturi IKEA la care să adăugați roți. Suprafețele orizontale atrag dezordinea. În mod ciudat, deși este atât de intuitiv pentru mulți, este un fenomen adesea ignorat, care afectează constant modul în care oamenii creează. Familia noastră încă se luptă cu acesta! Suprafețele orizontale, în spațiile de învățare pentru copii, în special pentru un tânăr „inginer” creativ, adună rămășițe de începuturi false și traiectorii de explorare. Ce poți face în privința asta? Ca și noi, poți menține spațiul orizontal la minim și să invitați copiii să participe la o curățenie constantă.

Containerele transparente pentru consumabile sunt esențiale, astfel încât copiii să poată vedea întotdeauna ce este disponibil. V-aș sfătui să depozitați instrumentele și uneltele în cinci categorii:

  • Materiale pliabile: benzi de cauciuc, argilă modelatoare, folie de aluminiu și hârtie;
  • Articole structurale: bastoane de artizanat, sfere din polistiren, instrumente de curățat de țevi și sârmă;
  • Conectori: bandă izolatoare, lipici alb, clipsuri colorate;
  • Ustensile: foarfece, capsatoare, perforatoare, pixuri și creioane, inclusiv instrumente de vopsit carioci de tip Sharpies;
  • Comori: cărți de joc, jucării, pălării, autocolante și baloane.

Dacă acestea sunt prea multe, o nouă categorie terbuie introdusă.

Podelele pot deveni granițe instantanee. Poți crea linii și/sau așeza materiale pe podea pentru a delimita activitățile sau a simula experiențe la scară completă. Liniile simple de pe podea pot crea partiții surprinzător de puternice care pot fi folosite pentru a schimba comportamentele și a defini limitele. Folosiți plăci de covor, vopsea sau bandă pentru a marca rapid zona de învățare, de exemplu, Cercul de meditație, Cadranul de citire, Triunghiul de inspirație sau Nu curăța! Zonă de creație.

Acum că ai citit cele de mai sus poate crezi că ai nevoie de o casă mare pentru a crea spații de învățare bune pentru copii tăi. Chiar deloc! Într-o bucătărie profesională, de exemplu, spațiul este foarte limitat. Bucătarii sunt nevoiți să fie creativi atunci când organizează, întrețin și folosesc ceea ce este în jurul lor. Cel mai important aspect al spațiului unui bucătar, în bucătărie, este accesibilitatea. Dacă copilul trebuie să facă mai mult de trei pași pentru a pune mâna pe ceva, spațiul este prea mare pentru o experimentare eficientă.

„Designul este forma de artă care este incompletă până când este folosit”, spune Matt Kahn. Cu alte cuvinte, un spațiu de învățare este la fel de util ca și experiența de învățare pe care o creează. Poți angaja designeri pentru a crea spații frumoase, dar spațiile nu înseamnă prea mult dacă nu sunt utile. Fă un pas înainte și măsoară succesul design-ului unui spațiu prin capabilitățile pe care le creează. Nu uita să împărtășești rezultatele creativității tale cu noi! Așteptăm imagini cu spații de învățare pe care le iubești.

P.S. Am incredere în tine. Asta înseamnă că toți cititorii blogului nostru își asumă întreaga responsabilitate pentru sănătatea și siguranța copiilor lor. Informațiile de pe acest site web nu ar trebui să înlocuiască niciodată propria ta judecată. Nu urma niciunul dintre aceste sfaturi dacă crezi că nu este sigur pentru tine și copiii tăi.

Do you find this article helpful?

Share and help others improve their learning:

[Sassy_Social_Share]

Congratulations!
Your brain just created new synapses
through the knowledge you aquired

Continue reading to expand your brain:

This Post Has 2 Comments

Lasă un răspuns